Întemeierea
Tradiţia orală pomeneşte de existenţa unui schit din lemn, care s-ar fi aflat încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea pe locul actualei Mănăstiri Crasna, însă documente care să ateste această tradiţie a locului nu s-au găsit până acum. Doar într-un Îndrumător în Arhivele Centrale din Bucureşti se face menţiunea că Schitul Crasna ar fi existat înainte de anul 1745, iar în anul 1828 a fost numai rectitorit. Este posibil aşadar, ca biserica din cărămidă şi piatră să fi fost ridicată pe vechea vatră a unui schit din lemn, dispărut în condiţii necunoscute, cel mai probabil mistuit de vreun incendiu. Preotul Ştefan Dobra din Izvoarele, în istoricul pe care îl face Schitului Crasna spune că evenimentele politico-sociale din anul 1820, determinate de mişcarea grecească a Eteriei, au făcut ca mai mulţi locuitori ai satului Izvoarele din apropiere, căutând ascunzători cât mai ferite, apărate de negura codrilor, să întemeieze o aşezare la poalele muntelui Ursoaia. Numele cătunului ilustra starea de fapt a locuitorilor ei – Băjenari – şi se pare că zona aceasta a constituit încă din vechime loc de refugiu din calea invaziilor barbare ori a războaielor cu turcii.
Proprietarul ţinuturilor era Marele Postelnic Constantin (Dinu) Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din Izvoarele. Împreună cu cumnatul său, Polcovnicul Panca din Văleni care îşi dorea la rându-i să ctitorească „un schituleţ” în aceleaşi locuri, au pornit între anii 1824-1828, la ridicarea unei biserici din piatră şi cărămidă care, la praznicul Sf. Ierarh Nicolae din anul 1829, în zilele Domnului Grigorie al IV-lea Ghica, avea să fie sfinţită cu hramul ”Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” şi ”Izvorul Tămăduirii”.
Episcopul Chesarie al Buzăului l-a îndemnat pe ctitor să ducă mai departe ctitoria continuând acolo zidirea unei mănăstiri. Între timp, fostul Mare Postelnic îmbrăcase deja haina monahală la Mănăstirea Ghighiu. Întreaga lui avere, alcătuită din 200 de pogoane pământ arabil, fâneaţă, păşune, livezi cu pomi şi vie, muntele Ursoaia în întregime, clădiri, hanuri, cârciumi, mori, piuă etc., a fost dăruită Schitului Crasna (pe atunci Izvoarele), în jurul căruia s-au construit chilii, în care au fost adăpostiţi vieţuitorii pe care tot Episcopul Chesarie al Buzăului i-a adus de pe la Schitul Ciolanul, Mănăstirea Cheia şi de prin alte chinovii. Averea schitului a sporit după ani când, exemplul tatălui a fost urmat şi de singurul său fecior, Nicolae, care, în anul 1836 intră la rându-i în monahism, luând numele de Nil Schimonahul.
Pictura bisericii a fost făcută în anul 1834, aşa cum se poate citi într-o însemnare a zugravului aflată în preajma proscomidiarului: … eu păcătosul, pe când mă aflam zugrăvind sfânta biserică ce se numeşte Schitul Izvoarele din Crasna, stareţul fiind Sfinţia sa Părintele chir Teofan ieromonahul, pe la venirea Măriei sale Alexandru Dimitrie Ghica Voievod. Costache Eliadie, zugrav, 1834, septembrie. Catapeteasma bisericii, sculptată în lemn de tei şi aurită a fost lucrată în anul 1838 la Viena. Ea se află şi astăzi, restaurată, la locul ei în biserica veche a mănăstirii.
În şirul cunoscut al stareţilor care s-au aflat de-a lungul vremii în fruntea obştei schitului, se pare că cel dintâi a fost Silvestru, după cum aflăm din cele scrise chiar de mâna acestuia pe un Pavecernic: ”Această sfântă carte, ce se chiamă Pavicernec, s-a dăruit la sfântul schit Izvoranul ot Crasna de mine, păcătosul Silvestrul, ce am fost întâiul nacialnic al acestui sfânt schit….”
Bine administrat, traversând vremuri paşnice, schitul ajunge în scurtă vreme să fie cunoscut şi căutat de credincioşii din aşezările învecinate, mai ales pentru că aici a luat fiinţă o şcoală la care învăţau carte copiii gospodarilor din aceste sate, cărora în timpul cursurilor, schitul le asigura casă şi masă.
Decăderea
Secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863 a avut ca urmare decăderea vieţii din Schitul Izvoarele, obştea ajungând de la 50 de monahi cât număra în perioada de înflorire, la numai doi-trei, în anul 1903. Acum i se schimbă şi denumirea din Schitul Izvoarele în Schitul Crasna. Jaful pe care l-au săvârşit în anul 1916 deţinuţii scăpaţi de la salina Slănic aflată în apropiere, dar şi un foc din anul 1920 care a mistuit toate chiliile, stăreţia cu arhivă cu tot, au adus înfloritorul aşezământ de altădată în stadiul de ruină.
Înflorirea
Anul 1922 a marcat începutul unei adevărate renaşteri, odată cu numirea ca stareţ a tânărului Ieromonah Nicon Covrig (1922-1939). El a reuşit să recupereze mare parte din bunurile şi proprietăţile de odinioară, să redea viaţă schitului, făcând ca numărul vieţuitorilor să sporească. Perioada de prosperitate a continuat sub stăreţia Protosinghelului Ilarie Stănescu (1940-1953), dar şi în vremea stăreţiei celui care i-a urmat, Ieromonahul Damaschin Duru (1954-1963), venit de la Mănăstirea Cernica a cărui energie dublată de un deosebit simţ practic a continuat împlinirile predecesorilor săi. În această ultimă perioadă, prin grija vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, se fac lucrări de consolidare şi restaurare la biserică şi clopotniţă, iar la 9 noiembrie 1958, biserica va fi resfinţită de către Episcopul Vicar Patriarhal Teoctist Botoşăneanul, cel care avea să fie vreme de 21 de ani, între 1986 şi 2007, Patriarh al României.
La 1 ianuarie 1961, ca urmare a Decretului nr. 410 din noiembrie 1959, emis de regimul comunist, statutul Schitului Crasna se modifică, fiind desfiinţat ca unitate monahală de sine stătătoare şi afiliat Parohiei Izvoarele, sub denumirea Biserica izolată, monument istoric, Crasna. Decăzut din statutul de stareţ, părintele Damaschin Duru părăseşte schitul, în locul său fiind numit ca administrator-ghid, Ieromonahul Irodion Caraman (1963-1966), licenţiat în teologie, figură de autentic monah după pravilă a cărui osteneală s-a făcut simţită mai ales pe plan duhovnicesc.
În anul 1967, după ce acesta se mută la locul său de metanie, Schitul Ciocanu (Câmpulung), Patriarhul Justinian Marina aduce aici doi monahi de la Schitul Slănic (Argeş): ieromonahii Ghedeon Bunescu (1967-1979) şi Nicodim Dimulescu. Este un moment de răscruce care marchează în istoria chinoviei de la poalele Muntelui Ursoaia începutul unei perioade de refacere şi înflorire fără precedent, pentru care stau mărturie toate împlinirile mănăstirii de astăzi. În bună înţelegere, cei doi ieromonahi şi-au împărţit atribuţiile. Părintele Ghedeon Bunescu a luat în sarcina sa responsabilităţile duhovniceşti ale schitului, în vreme ce Părintele Nicodim Dimulescu şi-a asumat toate sarcinile economico-administrative, de restaurare şi construcţie din temelii a ansamblului arhitectonic monahal, ascultare pe care şi-a îndeplinit-o cu smerenie, vreme de peste 40 de ani. La sosirea celor doi ieromonahi Biserica izolată, monument istoric, Crasna mai avea în obşte doar un singur vieţuitor, pe fratele Pavel Angelescu, viitorul protosinghel Pantelimon Angelescu, trecut la Domnul în anul 2015. Cei doi au mai primit încă un frate în obşte şi au început reaşezarea rânduielii mănăstireşti şi a pravilei bisericeşti. Pe lângă aceasta au trecut la repararea stăreţiei vechi, a micilor chilii ce ajunseseră în paragină şi la împrejmuirea terenurilor cu gard. În anul 1973 s-au mai adăugat o bucătărie, o trapeză şi două-trei corpuri de chilii din lemn. În anii ce au urmat s-a construit o mare gospodărie-anexă, diferite ateliere şi o clădire pentru personalul administrativ. Între anii 1987-1994 s-a ridicat clădirea cea mare a schitului, cuprinzând chilii pentru călugări. Totodată s-a restaurat pictura bisericii vechi, lucrare de mare importanţă executată de pictorul Ion Chiriac împreună cu echipa sa de restauratori.
În tot acest interval de timp obştea schitului a continuat să se mărească, din ce în ce mai mulţi tineri fiind atraşi de viaţa duhovnicească de aici. Pe mulţi dintre ei schitul i-a încurajat şi i-a sprijinit, deopotrivă duhovniceşte şi material, în urmarea studiilor teologice atât în ţară cât şi în străinătate, astfel încât astăzi ei fac cinste Bisericii noastre. În anul 1974 vine la Schitul Crasna Galaction Stângă, cel care avea să fie stareț al așezământului între anii 1981-1996 și apoi episcop al Alexandriei și Teleormanului. În anul 1984 a fost călugărit în obştea schitului, Teofan Savu, astăzi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar în anul 1988, Sebastian Paşcanu, stareţ al schitului între anii 1996-1998, astăzi episcop al Slatinei. Tot în obştea Schitului Crasna, în 1990, a îmbrăcat haina monahală, Teodosie Petrescu, astăzi arhiepiscop al Tomisului. În Sâmbăta lui Lazăr a anului 1992 a fost tuns în monahism aici, Ambrozie Meleacă, astăzi episcop al Giurgiului, iar în 2002, Ciprian Spiridon, astăzi Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Lor li se adaugă un şir impresionant de stareţi dar şi de preoţi de mir sau teologi care s-au format aici şi care astăzi slujesc, cu timp şi fără timp, în mănăstiri, biserici de parohie, şcoli ori institute de învăţământ superior de pe întreg cuprinsul ţării.
În toamna anului 1990 a fost pusă piatra de temelie a bisericii noi, având hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, locaş ce avea să fie sfinţit în ziua de 18 octombrie 1998, de către Fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist. Locaşul mai cuprinde un paraclis închinat Sfinţilor Români, sfinţit în anul 2007, pictat în întregime numai cu sfinţi români. În aceeaşi clădire, la etaj, se află o bibliotecă în care sunt adăpostite peste 10000 de volume. Între anii 2002-2005, în incinta mănăstirii s-a ridicat un altar de vară, care s-a sfinţit în ziua de 17 iulie 2005, alături de un corp cu chilii ale monahilor şi un cabinet medical.
În ultimii ani, sub stăreția Preacuviosului Arhim. Nectarie Petre (2010-2017), au fost efectuate ample lucrări de renovare și modernizare, dintre care amintim pe cele efectuate asupra spațiilor destinate găzduirii pelerinilor și a acoperișurilor mai multor cădiri din incinta mănăstirii.
În prezent, obștea mănăstirii Crasna numără 25 de viețuitori, stareț fiind (din anul 2017) Protosinghelul Maxim Culic.
La propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, Sinodul Mitropolitan al Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, în şedinţa sa de lucru din data de 6 iunie 2001, a aprobat transformarea schitului Crasna în mănăstire, semn al recunoaşterii împlinirilor din această chinovie.